Mama Luizei Melencu a fost externată, bunicul rămâne internat. Ambii au fost trimiși la psiholog

de: Simona
28 09. 2019, 14:55

Mama Luizei Melencu a fost externată. „Pacientul este internat în clinica de Cardiologie a spitalului nostru, este monitorizat și tratat specific, am vorbit cu medicul de gardă și mi-a spus că pacientul este conștient, stabil, valorile tensiunii arteriale au scăzut, pacientul va mai fi în clinica de Cardiologie cel puțin în acest weekend”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova, Cristina Geormăneanu, legat de bunicul Luizei Melencu.

Cu privire la mama fetei, Monica Melencu, ajunsă și ea în cursul zilei de ieri cu ambulanța la spital, după ce jandarmii au mers să pună un mandat de aducere la DIICOT a acesteia, reprezentantul spitalului a spus: „Pacienta a fost eliberată la domiciliu, durerile precordiale au cedat în cursul nopții, analizele în departamentul de urgență au prezentat valori normale”.

Mama Luizei Melencu a fost externată

Totuși medicii recomandă în cazul amândorura consultul la psiholog: „Au fost consultați de psihiatru. La pacientă consultul a fost unul în limite normale, însă s-au evidențiat ca amprentă a stresului cumulat în această perioadă. Sindrom anxios si recomandarea de consiliere psihologică.

Pacientul a cedat din punct de vedere psihologic. Ieri, a fost consultat, tratament a primit, cu evoluție să sperăm favorabilă, chiar în prezența acestor factori de stres. Sigur, am înțeles că consiliera psihologică nu au avut, practic, pot sa mearga la orice fel de psiholog”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova, Cristina Geormăneanu.

Aceasta a precizat că în cursul nopții de vineri spre sâmbătă nu a fost niciun jandarm prezent în cadrul spitalului. În schimb, atât mama, cât și bunicul fetei, au fost reținuți cu privire la probele de sânge recoltate, în contextul în care tocmai acesta era cauza mandatului de aducere emis de DIICOT, și anume prelevarea de noi probe biologice de la mamă.

„Prezența lor (n.r.: a anchetatorilor) pot să își pună amprenta pe starea de sănătate a pacienților noștri. Ce e nou în acest moment, dacă respectă sfaturile de consiliere psihologică, vor suporta mai ușor. Erau suspicioși privitor la recoltările de probe de sânge.

Nu știu de temerile lor, dar starea de anxietate era vădit prezentă și s-a ameliorat când am comunicat, comunicarea este lucrul cel mai important cu pacientul”.